Parodontoza la vârstă fragedă. De ce apare și cum tratăm?
Există o formă foarte agresivă a parodontopatiei, ce apare la tineri -parodontopatia juvenilă. Aceasta are o cauză genetică și este puternic distructivă. Totuși, cauza locală este placa bacteriană (care conține peste 300 de specii de bacterii).
Aceasta, neîndepărtată la timp, duce la umflarea gingiei și evoluează subgingival, spre rădăcina dintelui. Tratamentul este complex. Pornește de la detartraj supragingival, chiuretaje în câmp închis cu asociere de antibioterapie locală și generală, până la proceduri chirurgicale complexe precum gingivectomia, gingivoplastia, chiuretaje în câmp deschis. Eventual, în situații foarte avansate, se apelează la grefa osoasă sau la regenerarea tisulară ghidată. În anumite situații iremediabile se practică extracția. La final, gingia trebuie să fie roz și fermă. Dacă nu avem o igienă locală riguroasă, boala recidivează. Tratamentul medicamentos combină administrarea locală de geluri antibiotice sau antiseptice cu combinații de antibiotice sistemice.
Se mai poate lua în calcul, ca tratament, imobilizarea dinților prin mijloace de contenție temporare sau definitive și echilibrarea ocluziei. În final, se poate face o bioterapie pentru pentru imunostimularea locală, cu produse de origine animală sau vegetală.
Corect tratată, evoluția este spre vindecare în circa 3 săptămâni. Pentru acest lucru este necesară o igienă corectă (cu periuță dentară, ață dentară și apă de gură), esențială pentru împiedicarea apariției unei recidive sau a unor complicații.